Inainte si Dupa

Tuesday, February 4, 2014

Ce fructe mancam si cate calorii contin

Alternativa eterna la alimentele considerate "grele", la dulciuri si grasimi, fructele au fost privite dintotdeauna ca un aliat al organismului in regimurile de slabit si in procesele de detoxifiere. Resursele deosebite de vitamine, minerale si antioxidanti ale fructelor trebuie exploatate in alimentatia zilnica.
Am invatat inca de mici zicala "an apple a day keeps the doctor away", iar nutritionistii recomanda o serie de fructe si legume "bune" dar avertizeaza si asupra exceselor...Fructele cu multe calorii mancate in cantitate ce depaseste necesarul de energie al organismului au ca efect kilograme in plus!

Ce contin fructele?

Cele mai multe fructe isi bazeaza aportul de calorii pe continutul de carbohidrati. Practic, cu exceptia fructelor oleaginoase, bogate in grasimi (alune, nuci, fistic, masline), toate celelalte fructe isi datoreaza incarcatura energetica glucidelor pe care le contin.
Exista doua tipuri de carbohidrati (glucide) in fructe: cei digerabili, numiti si zaharuri, care dau gustul dulce, placut, dar si numarul mare de calorii, si cei nedigerabili, numiti si fibre, care fac ca fructele sa fie laxative, sa detoxifice organismul si sa nu contribuie la bilantul energetic intr-o masura exagerat de mare. Practic, din cauza fibrelor, o parte din caloriile fructelor se pierd, fiind prin aceasta de preferat prajiturilor, ciocolatei sau inghetatei.

Clasificarea fructelor dupa caloriile pe care le contin:

Fructele sunt clasificate din punct de vedere al continutului procentual de carbohidrati din compozitia lor, in trei clase, destinate orientarii dietetice a diabeticilor, care trebuie sa manance fructe dulci cu moderatie.

Fructele cu maxim 5% carbohidrati

Fructele din aceasta categorie contin calorii foarte putine. Din acest motiv, aceasta categorie este destul de saraca in fructe: pepenele verde, grapefruitul, lamaile, ciresele de mai (acrisoare) si unele tipuri de mere (merele Renete).

Fructele cu 5-15% carbohidrati

Aceste fructe nu sunt foarte periculase in ce priveste luarea in greutate, insa trebuie luate in seama in cazul consumului unor cantitati mai mari: ciresele de iunie, piersicile si caisele, visinile, pepenele galben, merele golden si alte soiuri dulci, perele obisnuite, prunele brumarii, kiwi etc.

Fructele cu peste 15% carbohidrati

Aceasta clasa de fructe este cea careia trebuie sa ii acordam cea mai mare atentie din punct de vedere caloric, deoarece aici sunt fructe cu multe glucide, peste 15% din compozitia lor. Regasim aici strugurii foarte dulci, tamaiosi, care sunt un adevarat concentrat de glucoza, prunele Renglote, perele Bergamotte, ananasul, bananele, toate fructele uscate.
Fructele uscate, prin deshidratare, s-au concentrat ca si valoare calorica, asa incat trebuie sa fim atenti sa nu depasim "norma" atunci cand mancam stafide, caise uscate, prune uscate, curmale, smochine etc.
Atentie! In urma analizei de mai sus s-ar putea intelege ca fructele sunt daunatoare... Din contra! Fructele sunt extrem de bogate in mineralefibre si antioxidanti, fiind totodata o sursa curata de energie si un desert recomandat in comparatie cu orice produs procesat industrial. In plus, valoarea energetica este deseori folosita in sporturile ce implica efort fizic pentru a asigura resursele necesare performantei. Cu toate astea, asemeni oricarui alt aliment, si fructele trebuie consumate cu moderatie!

Cate calorii contin fructele:

Iata mai jos o lista cu cateva fructe folosite des in alimentatie, si cu continutul lor caloric raportat la greutate:

Banane: 105 Kcal/bucata (118 g)
Caise: 17 Kcal/fruct (35 g)
Caise uscate fara samburi: 16 Kcal/fruct (7g)
Cirese: 32 Kcal/100 g
Grapefruit: 41 Kcal/fruct mediu (125 g)
Mere: 95 Kcal/fruct mediu (182 g)
Pere: 103 Kcal/bucata (178g)
Pepene galben: 34 Kcal/100 g
Piesici: 59 Kcal/fruct mediu (150 g)
Prune: 30 Kcal/fruct (66 g)
Prune uscate fara samburi: 23 Kcal/fruct (9.5 g)
Stafide: 302 Kcal/100 g

No comments:

Post a Comment